search


keyboard_tab Digital Market Act 2022/1925 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2022/1925 RO cercato: '   controlorul' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl


expand index    controlorul:

    CAPITOLUL I
    OBIECT, DOMENIU DE APLICARE ȘI DEFINIȚII

    CAPITOLUL II
    CONTROLORII DE ACCES

    CAPITOLUL III
    PRACTICILE CONTROLORILOR DE ACCES CARE LIMITEAZĂ CONTESTABILITATEA SAU CARE SUNT NELOIALE

    CAPITOLUL IV
    INVESTIGAȚIA DE PIAȚĂ

    CAPITOLUL V
    COMPETENȚE DE INVESTIGARE, DE APLICARE A LEGII ȘI DE MONITORIZARE

    CAPITOLUL VI
    DISPOZIȚII FINALE


whereas    controlorul:


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 1175

 

Articolul 3

Desemnarea drept controlor de acces

(1)   O întreprindere este desemnată drept controlor de acces dacă:

(a)

are un impact semnificativ asupra pieței interne;

(b)

furnizează un serviciu de platformă esențial care reprezintă un punct de acces important prin care utilizatorii comerciali ajung la utilizatorii finali; și

(c)

beneficiază de o poziție solidă și durabilă, în ceea ce privește operațiunile sale, sau este previzibil că va beneficia de o astfel de poziție în viitorul apropiat.

(2)   Se prezumă că o întreprindere îndeplinește condițiile corespunzătoare de la alineatul (1):

(a)

în ceea ce privește alineatul (1) litera (a), în cazul în care a realizat o cifră de afaceri anuală în Uniune mai mare sau egală cu 7,5 miliarde EUR în fiecare dintre ultimele trei exerciții financiare sau în cazul în care capitalizarea sa bursieră medie sau valoarea sa justă de piață echivalentă a fost de cel puțin 75 de miliarde EUR în ultimul exercițiu financiar și în cazul în care furnizează același serviciu de platformă esențial în cel puțin trei state membre;

(b)

în ceea ce privește alineatul (1) litera (b), în cazul în care furnizează un serviciu de platformă esențial care, în ultimul exercițiu financiar, a avut lunar cel puțin 45 de milioane de utilizatori finali activi stabiliți în Uniune sau aflați pe teritoriul acesteia și, anual, cel puțin 10 000 de utilizatori comerciali activi stabiliți în Uniune, identificați și calculați în conformitate cu metodologia și indicatorii prevăzuți în anexă;

(c)

în ceea ce privește alineatul (1) litera (c), în cazul în care pragurile prevăzute la litera (b) de la prezentul alineat au fost atinse în fiecare dintre ultimele trei exerciții financiare.

(3)   În cazul în care o întreprindere care furnizează servicii de platformă esențiale atinge toate pragurile menționate la alineatul (2), aceasta notifică acest lucru Comisiei fără întârziere și, în orice caz, în termen de două luni de la atingerea pragurilor respective și îi furnizează informațiile relevante indicate la alineatul (2). Notificarea respectivă include informațiile relevante indicate la alineatul (2) pentru fiecare dintre serviciile de platformă esențiale ale întreprinderii care atinge pragurile menționate la alineatul (2) litera (b). Ori de câte ori un alt serviciu de platformă esențial furnizat de întreprinderea care a fost desemnată anterior drept controlor de acces atinge pragurile menționate la alineatul (2) literele (b) și (c), întreprinderea respectivă notifică acest lucru Comisiei în termen de două luni de la atingerea pragurilor respective.

În cazul în care întreprinderea care furnizează serviciul de platformă esențial nu notifică Comisia în conformitate cu primul paragraf de la prezentul alineat și nu furnizează în termenul stabilit de Comisie în solicitarea de informații formulată în temeiul articolului 21 toate informațiile relevante care sunt necesare pentru ca Comisia să desemneze întreprinderea vizată drept controlor de acces în temeiul alineatului (4) de la prezentul articol, Comisia își menține dreptul de a desemna întreprinderea respectivă drept controlor de acces, pe baza informațiilor de care dispune.

În cazul în care întreprinderea care furnizează servicii de platformă esențiale se conformează solicitării de informații în temeiul celui de al doilea paragraf de la prezentul alineat sau în cazul în care informațiile sunt furnizate după expirarea termenului menționat la respectivul paragraf, Comisia aplică procedura prevăzută la alineatul (4).

(4)   Comisia, fără întârzieri nejustificate și în termen de cel mult 45 de zile lucrătoare de la primirea informațiilor complete menționate la alineatul (3), desemnează drept controlor de acces o întreprindere care furnizează servicii de platformă esențiale care atinge toate pragurile menționate la alineatul (2).

(5)   Întreprinderea care furnizează servicii de platformă esențiale poate prezenta, împreună cu notificarea sa, argumente justificate în mod suficient pentru a demonstra că, în mod excepțional, deși atinge toate pragurile prevăzute la alineatul (2), din cauza circumstanțelor în care funcționează serviciul de platformă esențial relevant, nu îndeplinește condițiile enumerate la alineatul (1).

În cazul în care Comisia consideră că argumentele prezentate în conformitate cu primul paragraf de întreprinderea care furnizează servicii de platformă esențiale nu sunt justificate în mod suficient deoarece nu pun în mod vădit sub semnul întrebării prezumțiile stabilite la alineatul (2) de la prezentul articol, Comisia poate respinge argumentele respective în termenul menționat la alineatul (4), fără a aplica procedura prevăzută la articolul 17 alineatul (3).

În cazul în care întreprinderea care furnizează servicii de platformă esențiale prezintă astfel de argumente justificate în mod suficient care pun în mod vădit sub semnul întrebării prezumțiile stabilite la alineatul (2) de la prezentul articol, Comisia poate, în pofida primului paragraf de la prezentul alineat, să demareze procedura prevăzută la articolul 17 alineatul (3) în termenul menționat la alineatul (4) de la prezentul articol.

În cazul în care Comisia ajunge la concluzia că întreprinderea care furnizează servicii de platformă esențiale nu a fost în măsură să demonstreze că serviciile de platformă esențiale relevante pe care le furnizează nu îndeplinesc condițiile prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol, aceasta desemnează întreprinderea respectivă drept controlor de acces în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 17 alineatul (3).

(6)   Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 49 pentru a completa prezentul regulament precizând metodologia prin care se stabilește dacă sunt atinse pragurile cantitative prevăzute la alineatul (2) de la prezentul articol și pentru a ajusta periodic respectiva metodologie în funcție de evoluția pieței și a tehnologiei, dacă acest lucru este necesar.

(7)   Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 49 pentru a modifica prezentul regulament actualizând metodologia și lista indicatorilor prevăzute în anexă.

(8)   Comisia desemnează drept controlor de acces, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 17, orice întreprindere care furnizează servicii de platformă esențiale care îndeplinește fiecare dintre condițiile de la alineatul (1) de la prezentul articol, dar care nu atinge fiecare dintre pragurile stabilite la alineatul (2) de la prezentul articol.

În acest scop, Comisia ia în considerare toate sau unele dintre următoarele elemente, în măsura în care sunt relevante pentru întreprinderea care furnizează servicii de platformă esențiale în cauză:

(a)

dimensiunea, inclusiv cifra de afaceri și capitalizarea bursieră, operațiunile și poziția respectivei întreprinderi;

(b)

numărul utilizatorilor comerciali care utilizează serviciul de platformă esențial pentru a ajunge la utilizatorii finali și numărul utilizatorilor finali;

(c)

efectele de rețea și avantajele generate de date, în special în ceea ce privește accesul întreprinderii respective la date cu caracter personal și la date fără caracter personal și colectarea acestora sau capacitățile analitice ale respectivei întreprinderi;

(d)

orice efecte legate de economiile de scară și cele legate de economiile de gamă de pe urma cărora beneficiază întreprinderea, inclusiv în ceea ce privește datele și, după caz, activitățile sale din afara Uniunii;

(e)

plasarea utilizatorului comercial sau a utilizatorului final într-o situație de client captiv, inclusiv costurile de schimbare a furnizorului și prejudecățile comportamentale care reduc capacitatea utilizatorilor comerciali și a utilizatorilor finali de a schimba furnizorul sau de a utiliza concomitent mai multe platforme;

(f)

o structură corporativă de conglomerat sau integrarea verticală a respectivei întreprinderi, de exemplu care îi permite acesteia să recurgă la subvenții încrucișate, să combine date din diferite surse sau să își folosească poziția drept pârghie; sau

(g)

alte caracteristici structurale ale întreprinderilor sau ale serviciilor.

Atunci când efectuează evaluarea sa în temeiul prezentului alineat, Comisia ține seama de evoluțiile previzibile legate de elementele enumerate la al doilea paragraf, inclusiv de orice concentrări planificate care implică o altă întreprindere care furnizează servicii de platformă esențiale sau care furnizează orice alte servicii din sectorul digital sau care permit colectarea de date.

În cazul în care o întreprindere care furnizează un serviciu de platformă esențial care nu atinge pragurile cantitative menționate la alineatul (2) nu respectă în mod substanțial măsurile de investigare dispuse de Comisie, iar nerespectarea respectivă persistă după ce întreprinderea în cauză a fost invitată să se conformeze într-un termen rezonabil și să prezinte observații, Comisia poate desemna întreprinderea respectivă drept controlor de acces pe baza elementelor de fapt de care dispune.

(9)   Pentru fiecare întreprindere desemnată drept controlor de acces în temeiul alineatului (4) sau al alineatului (8), Comisia enumeră în decizia de desemnare serviciile de platformă esențiale relevante care sunt furnizate în cadrul respectivei întreprinderi și care, în mod individual, reprezintă un punct de acces important prin care utilizatorii comerciali ajung la utilizatorii finali, astfel cum se menționează la alineatul (1) litera (b).

(10)   controlorul de acces se conformează obligațiilor prevăzute la articolele 5, 6 și 7 în termen de șase luni de la momentul când un serviciu de platformă esențial a fost enumerat în decizia de desemnare în temeiul alineatului (9) de la prezentul articol.

Articolul 5

Obligațiile controlorilor de acces

(1)   controlorul de acces respectă toate obligațiile de la prezentul articol în ceea ce privește fiecare dintre serviciile sale de platformă esențiale enumerate în decizia de desemnare în temeiul articolului 3 alineatul (9).

(2)   Este interzis controlorului de acces:

(a)

să prelucreze, în scopul furnizării de servicii de publicitate online, datele cu caracter personal ale utilizatorilor finali care recurg la serviciile unor terți care utilizează serviciile de platformă esențiale ale controlorului de acces;

(b)

să combine datele cu caracter personal provenite de la serviciul de platformă esențial relevant cu date cu caracter personal provenite de la alte servicii de platformă esențiale sau de la orice alt serviciu furnizat de controlorul de acces sau cu date cu caracter personal provenite de la servicii furnizate de terți;

(c)

să utilizeze încrucișat date cu caracter personal între serviciul de platformă esențial relevant și alte servicii furnizate separat de controlorul de acces, inclusiv alte servicii de platformă esențiale, precum și vice versa; și

(d)

să conecteze utilizatorii finali la alte servicii ale controlorului de acces pentru a combina datele cu caracter personal,

cu excepția cazului în care utilizatorului final i s-a prezentat această opțiune specifică și acesta și-a dat consimțământul în sensul articolului 4 punctul 11 și al articolului 7 din Regulamentul (UE) 2016/679.

În cazul în care utilizatorul final a refuzat să își dea consimțământul în sensul primului paragraf sau și l-a retras, controlorul de acces nu își repetă cererea privind obținerea consimțământului pentru același scop mai mult de o dată în cursul unei perioade de un an.

Prezentul alineat nu aduce atingere posibilității ca controlorul de acces să se bazeze pe articolul 6 alineatul (1) literele (c), (d) și (e) din Regulamentul (UE) 2016/679, după caz.

(3)   controlorul de acces nu îi împiedică pe utilizatorii comerciali să ofere aceleași produse sau servicii utilizatorilor finali prin intermediul serviciilor de intermediere online ale unor terți sau prin intermediul propriului lor canal de vânzare directă online la prețuri sau în condiții diferite de cele oferite prin serviciile de intermediere online ale controlorului de acces.

(4)   controlorul de acces le permite utilizatorilor comerciali, cu titlu gratuit, să comunice și să promoveze oferte, inclusiv în condiții diferite, utilizatorilor finali dobândiți prin intermediul serviciului său de platformă esențial sau al altor canale, precum și să încheie contracte cu respectivii utilizatori finali, indiferent dacă utilizează sau nu în acest scop serviciile de platformă esențiale ale controlorului de acces.

(5)   controlorul de acces le permite utilizatorilor finali să acceseze și să utilizeze, prin intermediul serviciilor sale de platformă esențiale, conținut, abonamente, componente sau alte elemente, utilizând aplicația software a unui utilizator comercial, inclusiv în cazul în care respectivii utilizatori finali au achiziționat astfel de produse de la utilizatorul comercial relevant fără a utiliza serviciile de platformă esențiale ale controlorului de acces.

(6)   controlorul de acces nu împiedică și nu restricționează, direct sau indirect, posibilitatea ca utilizatorii comerciali sau utilizatorii finali să sesizeze orice autoritate publică relevantă, inclusiv instanțele naționale, cu privire la orice aspect legat de încălcarea de către controlorul de acces a dreptului Uniunii sau a dreptului intern relevant în legătură cu orice practică a controlorului de acces. Acest lucru nu aduce atingere dreptului utilizatorilor comerciali și al controlorilor de acces de a stabili în acordurile lor condițiile de utilizare a mecanismelor legale de soluționare a plângerilor.

(7)   controlorul de acces nu le impune utilizatorilor finali să utilizeze, și nici utilizatorilor comerciali să utilizeze, să ofere sau să interopereze cu un serviciu de identificare, un motor de navigare web sau un serviciu de plată, sau servicii tehnice care sprijină furnizarea serviciilor de plată, precum sisteme de plată pentru achiziții în cadrul aplicației, ale respectivului controlor de acces, în contextul serviciilor furnizate de utilizatorii comerciali care utilizează serviciile de platformă esențiale ale respectivului controlor de acces.

(8)   controlorul de acces nu le impune utilizatorilor comerciali sau utilizatorilor finali să se aboneze sau să se înregistreze la orice alt serviciu de platformă esențial enumerat în decizia de desemnare în temeiul articolului 3 alineatul (9) sau care atinge pragurile menționate la articolul 3 alineatul (2) litera (b) ca o condiție pentru a putea utiliza, accesa, a se putea înscrie sau a se putea înregistra la oricare dintre serviciile de platformă esențiale ale respectivului controlor de acces enumerate în temeiul articolului respectiv.

(9)   controlorul de acces îi pune la dispoziție zilnic, cu titlu gratuit, fiecărui client de publicitate căruia îi furnizează servicii de publicitate online sau terților autorizați de clienții de publicitate, la cererea clienților de publicitate, informații referitoare la fiecare anunț publicitar publicat de clientul de publicitate, în ceea ce privește:

(a)

prețul și comisioanele plătite de respectivul client de publicitate, inclusiv eventualele deduceri și suplimente, pentru fiecare dintre serviciile de publicitate online relevante furnizate de controlorul de acces;

(b)

remunerația primită de editor, inclusiv eventualele deduceri și suplimente, cu condiția ca editorul să își fi dat acordul; și

(c)

indicatorii pe baza cărora se calculează fiecare preț, comision și remunerație.

În cazul în care un editor nu își dă acordul cu privire la divulgarea informațiilor referitoare la remunerația primită, astfel cum se menționează la litera (b) de la primul paragraf, controlorul de acces îi pune la dispoziție cu titlu gratuit fiecărui client de publicitate informații cu privire la remunerația medie zilnică primită de respectivul editor, inclusiv eventualele deduceri și suplimente, pentru anunțurile publicitare relevante.

(10)   controlorul de acces îi pune la dispoziție zilnic, cu titlu gratuit, fiecărui editor căruia îi furnizează servicii de publicitate online sau terților autorizați de editori, la cererea editorilor, informații referitoare la fiecare anunț publicitar afișat în spațiul publicitar al editorului, în ceea ce privește:

(a)

remunerația primită și comisioanele plătite de respectivul editor, inclusiv eventualele deduceri și suplimente, pentru fiecare dintre serviciile de publicitate online relevante furnizate de controlorul de acces;

(b)

prețul plătit de clientul de publicitate, inclusiv eventualele deduceri și suplimente, cu condiția ca clientul de publicitate să își fi dat acordul; și

(c)

indicatorii pe baza cărora se calculează fiecare preț și remunerație.

În cazul în care un client de publicitate nu își dă acordul cu privire la divulgarea informațiilor, controlorul de acces îi pune la dispoziție cu titlu gratuit fiecărui editor informații cu privire la prețul mediu zilnic plătit de respectivul client de publicitate, inclusiv eventualele deduceri și suplimente, pentru anunțurile publicitare relevante.

Articolul 6

Obligații care le revin controlorilor de acces ce sunt susceptibile să fie clarificate suplimentar în temeiul articolului 8

(1)   controlorul de acces respectă toate obligațiile de la prezentul articol în ceea ce privește fiecare dintre serviciile sale de platformă esențiale enumerate în decizia de desemnare în temeiul articolului 3 alineatul (9).

(2)   controlorul de acces nu utilizează, în concurență cu utilizatorii comerciali, date care nu sunt disponibile publicului și care sunt generate sau furnizate de respectivii utilizatori comerciali în contextul utilizării de către aceștia a serviciilor de platformă esențiale relevante sau a serviciilor furnizate împreună cu serviciile de platformă esențiale relevante sau în sprijinul acestora, inclusiv datele generate sau furnizate de clienții respectivilor utilizatori comerciali.

În scopul aplicării primului paragraf, datele care nu sunt disponibile publicului includ orice date agregate și neagregate generate de utilizatorii comerciali care pot fi deduse din activitățile comerciale ale utilizatorilor comerciali sau ale clienților acestora sau colectate prin intermediul acestor activități, inclusiv datele privind clicurile, căutările, vizualizările și vocea, în cadrul serviciilor de platformă esențiale relevante ale controlorului de acces sau al serviciilor furnizate împreună cu aceste servicii sau în sprijinul acestora.

(3)   controlorul de acces le permite utilizatorilor finali și le dă acestora posibilitatea din punct de vedere tehnic să dezinstaleze cu ușurință orice aplicație software de pe sistemul de operare al controlorului de acces, fără a aduce atingere posibilității ca respectivul controlor de acces să restricționeze dezinstalarea în legătură cu aplicațiile software care sunt esențiale pentru funcționarea sistemului de operare sau a dispozitivului și care nu pot fi oferite de sine stătător din punct de vedere tehnic de către terți.

Controlorul de acces le permite utilizatorilor finali și le dă acestora posibilitatea din punct de vedere tehnic să modifice cu ușurință setările implicite ale sistemului de operare, ale asistentului virtual și ale browserului web ale controlorului de acces care direcționează sau orientează utilizatorii finali către produsele sau serviciile furnizate de controlorul de acces. Acest lucru include faptul de a li se oferi utilizatorilor finali, la momentul primei utilizări de către aceștia a unui motor de căutare online, a unui asistent virtual sau a unui browser web al controlorului de acces enumerat în decizia de desemnare în temeiul articolului 3 alineatul (9), posibilitatea de a selecta, dintr-o listă care include principalii furnizori de servicii disponibili, motorul de căutare online, asistentul virtual sau browserul web către care sistemul de operare al controlorului de acces îi direcționează sau orientează în mod implicit pe utilizatori, precum și motorul de căutare online către care asistentul virtual și browserul web al controlorului de acces îi direcționează sau orientează în mod implicit pe utilizatori.

(4)   controlorul de acces permite și dă posibilitatea din punct de vedere tehnic a instalării și a utilizării efective a aplicațiilor software sau a magazinelor de aplicații software ale terților care utilizează sau interoperează cu sistemul său de operare și permite accesul la respectivele aplicații software sau magazine de aplicații software prin alte mijloace decât serviciile de platformă esențiale relevante ale respectivului controlor de acces. Atunci când survine această situație, controlorul de acces nu împiedică aplicațiile software sau magazinele de aplicații software ale terților descărcate să le solicite utilizatorilor finali să decidă dacă doresc să utilizeze în mod implicit aplicația software sau magazinul de aplicații software descărcat respectiv. Controlorul de acces le dă posibilitatea din punct de vedere tehnic utilizatorilor finali care decid să utilizeze în mod implicit aplicația software sau magazinul de aplicații software descărcat respectiv să efectueze această schimbare cu ușurință.

Controlorul de acces nu este împiedicat să ia măsuri pentru a se asigura că aplicațiile software sau magazinele de aplicații software ale terților nu pun în pericol integritatea hardware-ului sau a sistemului de operare furnizat de controlorul de acces, cu condiția ca astfel de măsuri să fie strict necesare și proporționale și să fie justificate în mod corespunzător de controlorul de acces.

În plus, controlorul de acces nu este împiedicat să aplice măsuri și setări, altele decât setările implicite, care să le permită utilizatorilor finali să protejeze în mod eficace securitatea în ceea ce privește aplicațiile software sau magazinele de aplicații software ale terților, cu condiția ca astfel de măsuri și setări, altele decât setările implicite, să fie strict necesare și proporționale și să fie justificate în mod corespunzător de controlorul de acces.

(5)   controlorul de acces nu acordă un tratament mai favorabil, în ceea ce privește ierarhizarea, precum și indexarea și web crawling-ul aferente, serviciilor și produselor pe care controlorul de acces le oferă el însuși în comparație cu serviciile sau produsele similare ale unui terț. Controlorul de acces aplică condiții transparente, echitabile și nediscriminatorii cu privire la o astfel de ierarhizare.

(6)   controlorul de acces nu restricționează din punct de vedere tehnic sau în alt mod capacitatea utilizatorilor finali de a trece de la o aplicație software la alta și de la un serviciu la altul, ori de a se abona la diferite aplicații software și servicii care se accesează prin utilizarea serviciilor de platformă esențiale ale controlorului de acces, inclusiv în ceea ce privește alegerea serviciilor de acces la internet pentru utilizatorii finali.

(7)   controlorul de acces le permite furnizorilor de servicii și furnizorilor de hardware, cu titlu gratuit, să beneficieze în mod efectiv de interoperabilitatea cu aceleași componente de hardware și de software accesate sau controlate prin intermediul sistemului de operare sau al asistentului virtual enumerat în decizia de desemnare în temeiul articolului 3 alineatul (9) care sunt disponibile pentru serviciile sau hardware-ul furnizat de controlorul de acces, precum și să aibă acces la respectivele componente în vederea asigurării interoperabilității. În plus, controlorul de acces le permite utilizatorilor comerciali și furnizorilor alternativi de servicii furnizate împreună cu serviciile de platformă esențiale sau în sprijinul acestora, cu titlu gratuit, să beneficieze în mod efectiv de interoperabilitatea cu același sistem de operare și cu aceleași componente de hardware sau de software, indiferent dacă respectivele componente fac parte din sistemul de operare, care îi sunt disponibile respectivului controlor de acces atunci când furnizează astfel de servicii sau care sunt folosite de acesta, precum și să aibă acces la respectivul sistem de operare sau la respectivele componente în vederea asigurării interoperabilității.

Controlorul de acces nu este împiedicat să ia măsuri care sunt strict necesare și proporționale pentru a se asigura că interoperabilitatea nu compromite integritatea sistemului de operare, a asistentului virtual sau a componentelor de hardware sau de software furnizate de controlorul de acces, cu condiția ca astfel de măsuri să fie justificate în mod corespunzător de controlorul de acces.

(8)   controlorul de acces le oferă clienților de publicitate și editorilor, precum și terților autorizați de clienții de publicitate și de editori, la cererea acestora și cu titlu gratuit, acces la instrumentele de măsurare a performanței ale controlorului de acces și la datele necesare pentru ca clienții de publicitate și editorii să efectueze propria verificare independentă a spațiului publicitar, inclusiv la date agregate și neagregate. Astfel de date sunt furnizate într-un mod care să le permită clienților de publicitate și editorilor să utilizeze propriile instrumente de verificare și măsurare pentru a evalua performanța serviciilor de platformă esențiale furnizate de controlorii de acces.

(9)   controlorul de acces le asigură utilizatorilor finali și terților autorizați de un utilizator final, la cererea acestora și cu titlu gratuit, portabilitatea efectivă a datelor furnizate de utilizatorul final sau generate prin activitatea utilizatorului final în contextul utilizării serviciului de platformă esențial relevant, inclusiv prin punerea la dispoziție, cu titlu gratuit, a instrumentelor care facilitează exercitarea efectivă a unei astfel de portabilități a datelor și inclusiv prin furnizarea unui acces continuu și în timp real la astfel de date.

(10)   controlorul de acces le oferă cu titlu gratuit utilizatorilor comerciali și terților autorizați de un utilizator comercial, la cererea acestora, acces și posibilitatea de utilizare efectivă, de înaltă calitate, continuă și în timp real a datelor agregate și neagregate, inclusiv a datelor cu caracter personal, care sunt furnizate sau generate în contextul utilizării serviciilor de platformă esențiale relevante sau a serviciilor furnizate împreună cu serviciile de platformă esențiale relevante sau în sprijinul acestora de către respectivii utilizatori comerciali și de către utilizatorii finali care utilizează produsele sau serviciile furnizate de respectivii utilizatori comerciali. În ceea ce privește datele cu caracter personal, controlorul de acces oferă un astfel de acces la date cu caracter personal și posibilitatea de a le utiliza numai în cazul în care datele au legătură directă cu utilizarea efectuată de utilizatorii finali în ceea ce privește produsele sau serviciile oferite de utilizatorul comercial relevant prin intermediul serviciului de platformă esențial relevant și în cazul în care utilizatorii finali optează pentru o astfel de partajare a datelor, dându-și consimțământul.

(11)   controlorul de acces îi oferă oricărei întreprinderi terțe care furnizează motoare de căutare online, la cererea acesteia, acces în condiții echitabile, rezonabile și nediscriminatorii la datele privind ierarhizarea, interogările, clicurile și vizualizările legate de căutări gratuite și plătite generate de utilizatorii finali pe motoarele sale de căutare online. Orice astfel de date privind interogările, clicurile și vizualizările care constituie date cu caracter personal se anonimizează.

(12)   controlorul de acces aplică condiții generale de acces echitabile, rezonabile și nediscriminatorii pentru utilizatorii comerciali în ceea ce privește magazinele sale de aplicații software, motoarele sale de căutare online și serviciile sale de rețele de socializare online enumerate în decizia de desemnare în temeiul articolului 3 alineatul (9).

În acest scop, controlorul de acces publică condițiile generale de acces, inclusiv un mecanism de soluționare alternativă a litigiilor.

Comisia evaluează dacă condițiile generale de acces publicate respectă prezentul alineat.

(13)   controlorul de acces nu stabilește condiții generale privind încetarea furnizării unui serviciu de platformă esențial care să fie disproporționate. Controlorul de acces se asigură că aceste condiții privind încetarea pot fi exercitate fără dificultăți nejustificate.

Articolul 7

Obligații care le revin controlorilor de acces în ceea ce privește interoperabilitatea serviciilor de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere

(1)   În cazul în care un controlor de acces furnizează servicii de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere care sunt enumerate în decizia de desemnare în temeiul articolului 3 alineatul (9), acesta asigură interoperabilitatea funcționalităților de bază ale serviciilor sale de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere cu serviciile de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere ale unui alt furnizor care oferă sau intenționează să ofere astfel de servicii în Uniune, prin furnizarea, la cerere și cu titlu gratuit, a interfețelor tehnice necesare sau a unor soluții similare care facilitează interoperabilitatea.

(2)   controlorul de acces asigură interoperabilitatea a cel puțin următoarelor funcționalități de bază menționate la alineatul (1) în cazul în care controlorul de acces furnizează el însuși respectivele funcționalități propriilor săi utilizatori finali:

(a)

în urma enumerării în decizia de desemnare în temeiul articolului 3 alineatul (9):

(i)

transmiterea de mesaje text de la un capăt la altul între doi utilizatori finali individuali;

(ii)

partajarea de imagini, mesaje vocale, materiale video și alte fișiere atașate în cadrul comunicațiilor de la un capăt la altul dintre doi utilizatori finali individuali;

(b)

în termen de doi ani de la desemnare:

(i)

transmiterea de mesaje text de la un capăt la altul în cadrul unor grupuri de utilizatori finali individuali;

(ii)

partajarea de imagini, mesaje vocale, materiale video și alte fișiere atașate în cadrul comunicațiilor de la un capăt la altul dintre un grup de chat și un utilizator final individual;

(c)

în termen de patru ani de la desemnare:

(i)

apelurile vocale de la un capăt la altul între doi utilizatori finali individuali;

(ii)

apelurile video de la un capăt la altul între doi utilizatori finali individuali;

(iii)

apelurile vocale de la un capăt la altul între un grup de chat și un utilizator final individual;

(iv)

apelurile video de la un capăt la altul între un grup de chat și un utilizator final individual.

(3)   Nivelul de securitate, inclusiv criptarea de la un capăt la altul, după caz, pe care controlorul de acces îl asigură propriilor săi utilizatori finali se menține în cadrul tuturor serviciilor interoperabile.

(4)   controlorul de acces publică o ofertă de referință care stabilește detaliile tehnice și termenele și condițiile generale de interoperabilitate cu serviciile sale de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere, inclusiv detaliile necesare privind nivelul de securitate și criptarea de la un capăt la altul. Controlorul de acces publică respectiva ofertă de referință în termenul prevăzut la articolul 3 alineatul (10) și o actualizează atunci când este necesar.

(5)   În urma publicării ofertei de referință în temeiul alineatului (4), orice furnizor de servicii de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere care oferă sau intenționează să ofere astfel de servicii în Uniune poate solicita interoperabilitatea cu serviciile de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere furnizate de controlorul de acces. O astfel de solicitare poate privi toate funcționalitățile de bază enumerate la alineatul (2) sau doar unele dintre acestea. Controlorul de acces dă curs tuturor solicitărilor rezonabile privind interoperabilitatea în termen de trei luni de la primirea solicitării respective, făcând astfel încât funcționalitățile de bază solicitate să devină operaționale.

(6)   În mod excepțional, la cererea motivată a controlorului de acces, Comisia poate prelungi termenele pentru îndeplinirea obligațiilor prevăzute la alineatul (2) sau la alineatul (5) în cazul în care controlorul de acces demonstrează că acest lucru este necesar pentru a asigura interoperabilitatea efectivă și a menține nivelul necesar de securitate, inclusiv criptarea de la un capăt la altul, după caz.

(7)   Utilizatorii finali ai serviciilor de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere ale controlorului de acces și ai furnizorului de servicii de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere care a formulat solicitarea au libertatea de a decide dacă să utilizeze funcționalitățile de bază interoperabile care pot fi furnizate de controlorul de acces în temeiul alineatului (1).

(8)   controlorul de acces colectează și partajează cu furnizorul de servicii de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere care formulează o solicitare privind interoperabilitatea numai datele cu caracter personal ale utilizatorilor finali care sunt strict necesare pentru a asigura o interoperabilitate efectivă. Orice astfel de colectare și partajare de date cu caracter personal ale utilizatorilor finali respectă pe deplin dispozițiile Regulamentului (UE) 2016/679 și ale Directivei 2002/58/CE.

(9)   controlorul de acces nu este împiedicat să ia măsuri pentru a se asigura că furnizorii terți de servicii de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere care formulează o solicitare privind interoperabilitatea nu pun în pericol integritatea, securitatea și caracterul confidențial ale serviciilor sale, cu condiția ca astfel de măsuri să fie strict necesare și proporționale și să fie justificate în mod corespunzător de controlorul de acces.

Articolul 8

Respectarea obligațiilor de către controlorii de acces

(1)   controlorul de acces asigură și demonstrează respectarea obligațiilor prevăzute la articolele 5, 6 și 7 din prezentul regulament. Măsurile puse în aplicare de controlorul de acces pentru a asigura respectarea articolelor respective trebuie să fie eficace pentru atingerea obiectivelor prezentului regulament și ale obligației relevante. Controlorul de acces se asigură că punerea în aplicare a măsurilor respective este conformă cu dreptul aplicabil, în special cu Regulamentul (UE) 2016/679, cu Directiva 2002/58/CE, cu legislația privind securitatea cibernetică, protecția consumatorilor și siguranța produselor, precum și cu cerințele privind accesibilitatea.

(2)   Comisia poate, din proprie inițiativă sau la cererea unui controlor de acces în temeiul alineatului (3) de la prezentul articol, să inițieze o procedură în temeiul articolului 20.

Comisia poate adopta un act de punere în aplicare prin care precizează măsurile pe care controlorului de acces în cauză trebuie să le pună în aplicare pentru a se conforma efectiv obligațiilor prevăzute la articolele 6 și 7. Respectivul act de punere în aplicare se adoptă în termen de șase luni de la inițierea procedurii în temeiul articolului 20, în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 50 alineatul (2).

Atunci când inițiază procedura din proprie inițiativă pentru eludarea obligațiilor în temeiul articolului 13, astfel de măsuri pot viza obligațiile prevăzute la articolele 5, 6 și 7.

(3)   Un controlor de acces poate solicita Comisiei să se angajeze într-un proces menit să stabilească dacă măsurile pe care respectivul controlor de acces intenționează să le pună în aplicare sau pe care le-a pus în aplicare pentru a asigura respectarea articolelor 6 și 7 sunt eficace pentru atingerea obiectivului obligației relevante în circumstanțele specifice în care se află controlorul de acces. Comisia are libertatea de a decide dacă să se angajeze într-un astfel de proces, cu respectarea principiilor egalității de tratament, proporționalității și bunei administrări.

În cererea sa, controlorul de acces furnizează un document justificativ pentru a explica măsurile pe care intenționează să le pună în aplicare sau pe care le-a pus în aplicare. În plus, controlorul de acces furnizează o versiune neconfidențială a documentului său justificativ, care poate fi comunicată terților în conformitate cu alineatul (6).

(4)   Alineatele (2) și (3) de la prezentul articol nu aduc atingere competențelor pe care le are Comisia în temeiul articolelor 29, 30 și 31.

(5)   În vederea adoptării deciziei menționate la alineatul (2), Comisia îi comunică controlorului de acces constatările sale preliminare în termen de trei luni de la inițierea procedurii în temeiul articolului 20. În cadrul constatărilor preliminare, Comisia explică măsurile pe care are în vedere să le ia sau pe care consideră că controlorul de acces în cauză ar trebui să le ia pentru a da curs în mod eficace constatărilor preliminare.

(6)   Pentru a le permite în mod efectiv terților interesați să prezinte observații, Comisia publică, atunci când îi comunică controlorului de acces constatările sale preliminare în temeiul alineatului (5) sau cât mai curând posibil după acest moment, un rezumat neconfidențial al cazului și al măsurilor pe care are în vedere să le ia sau pe care consideră că controlorul de acces în cauză ar trebui să le ia. Comisia specifică un interval de timp rezonabil pentru transmiterea unor astfel de observații.

(7)   Atunci când precizează măsurile prevăzute la alineatul (2), Comisia se asigură că acestea sunt eficace pentru atingerea obiectivelor prezentului regulament și ale obligației relevante și că sunt proporționale în circumstanțele specifice ale controlorului de acces și ale serviciului relevant.

(8)   În scopul precizării obligațiilor prevăzute la articolul 6 alineatele (11) și (12), Comisia evaluează, de asemenea, dacă măsurile avute în vedere sau puse în aplicare asigură faptul că nu a mai rămas niciun dezechilibru între drepturile și obligațiile utilizatorilor comerciali și dacă măsurile nu îi conferă chiar ele controlorului de acces un avantaj care este disproporționat în raport cu serviciul furnizat de controlorul de acces utilizatorilor comerciali.

(9)   Comisia poate decide, la cerere sau din proprie inițiativă, să redeschidă procedura prevăzută la alineatul (2) în cazul în care:

(a)

a intervenit o schimbare substanțială cu privire la oricare dintre faptele pe care s-a bazat decizia; sau

(b)

decizia a fost bazată pe informații incomplete, incorecte sau care induc în eroare; sau

(c)

măsurile specificate în decizie nu sunt eficace.

Articolul 13

Prevenirea eludării

(1)   O întreprindere care furnizează servicii de platformă esențiale nu segmentează, împarte, subîmparte, fragmentează sau descompune serviciile respective prin mijloace contractuale, comerciale, tehnice sau prin orice alte mijloace pentru a eluda pragurile cantitative prevăzute la articolul 3 alineatul (2). Nicio astfel de practică a unei întreprinderi nu împiedică Comisia să o desemneze drept controlor de acces în temeiul articolului 3 alineatul (4).

(2)   Atunci când suspectează că o întreprindere care furnizează servicii de platformă esențiale desfășoară una dintre practicile menționate la alineatul (1), Comisia poate solicita întreprinderii respective orice informații pe care le consideră necesare pentru a stabili dacă întreprinderea în cauză a efectuat o astfel de practică.

(3)   controlorul de acces se asigură că obligațiile menționate la articolele 5, 6 și 7 sunt respectate pe deplin și în mod efectiv.

(4)   controlorul de acces nu adoptă niciun comportament care subminează respectarea efectivă a obligațiilor prevăzute la articolele 5, 6 și 7, indiferent dacă acest comportament este de natură contractuală, comercială, tehnică sau de orice altă natură sau constă în utilizarea unor tehnici comportamentale sau în modul de proiectare a interfeței.

(5)   În cazul în care este necesar consimțământul pentru colectarea, prelucrarea, utilizarea încrucișată și partajarea datelor cu caracter personal pentru a se asigura respectarea prezentului regulament, un controlor de acces ia măsurile necesare fie pentru a le permite utilizatorilor comerciali să obțină în mod direct consimțământul necesar prelucrării lor, atunci când acest consimțământ este necesar în temeiul Regulamentului (UE) 2016/679 sau al Directivei 2002/58/CE, fie pentru a se conforma normelor și principiilor Uniunii în materie de protecție a datelor și a vieții private în alte moduri, inclusiv prin furnizarea de date anonimizate corespunzător utilizatorilor comerciali, după caz. Controlorul de acces nu face ca obținerea respectivului consimțământ de către utilizatorul comercial să fie mai dificilă decât pentru propriile servicii.

(6)   controlorul de acces nu degradează condițiile sau calitatea niciunuia dintre serviciile de platformă esențiale furnizate utilizatorilor comerciali sau utilizatorilor finali care se prevalează de drepturile sau opțiunile prevăzute la articolele 5, 6 și 7 și nici nu îngreunează excesiv exercitarea drepturilor sau a alegerilor respective, inclusiv prezentându-i într-un mod părtinitor utilizatorului final opțiunile de care dispune sau subminând autonomia, capacitatea de decizie sau libertatea de alegere a utilizatorilor finali sau a utilizatorilor comerciali prin intermediul structurii, al modului de proiectare, al funcției sau al modului de funcționare a unei interfețe cu utilizatorul sau a unei părți a acesteia.

(7)   În cazul în care controlorul de acces eludează sau încearcă să eludeze oricare dintre obligațiile prevăzute la articolul 5, 6 sau 7 în modul descris la alineatele (4), (5) și (6) de la prezentul articol, Comisia poate iniția o procedură în temeiul articolului 20 și poate adopta un act de punere în aplicare menționat la articolul 8 alineatul (2) pentru a specifica măsurile pe care trebuie să le pună în aplicare controlorul de acces.

(8)   Alineatul (6) de la prezentul articol nu aduce atingere competențelor pe care le are Comisia în temeiul articolelor 29, 30 și 31.

Articolul 15

Obligația efectuării unui audit

(1)   În termen de șase luni de la desemnarea sa în temeiul articolului 3, controlorul de acces prezintă Comisiei o descriere auditată în mod independent a oricăror tehnici de creare de profiluri ale consumatorilor pe care controlorul de acces le aplică în cadrul serviciilor sale de platformă esențiale enumerate în decizia de desemnare în temeiul articolului 3 alineatul (9). Comisia transmite descrierea auditată respectivă Comitetului european pentru protecția datelor.

(2)   Comisia poate să adopte un act de punere în aplicare, astfel cum se prevede la articolul 46 alineatul (1) litera (g), pentru a elabora metodologia și procedura auditului.

(3)   controlorul de acces pune la dispoziția publicului o prezentare generală a descrierii auditate menționate la alineatul (1). În acest sens, controlorul de acces are dreptul să țină seama de necesitatea respectării secretelor sale comerciale. Controlorul de acces actualizează descrierea respectivă și prezentarea generală a acesteia cel puțin o dată pe an.

CAPITOLUL IV

INVESTIGAȚIA DE PIAȚĂ

Articolul 28

Funcția de conformitate

(1)   Controlorii de acces introduc o funcție de conformitate, independentă de funcțiile operaționale ale controlorului de acces și compusă din unul sau mai mulți responsabili de conformitate, inclusiv responsabilul principal al funcției de conformitate.

(2)   controlorul de acces se asigură că funcția de conformitate menționată la alineatul (1) dispune de autoritate, statut și resurse suficiente, precum și de acces la organul de conducere al controlorului de acces pentru a monitoriza respectarea prezentului regulament de către controlorul de acces.

(3)   Organul de conducere al controlorului de acces se asigură că responsabilii de conformitate numiți în temeiul alineatului (1) dețin calificările profesionale, cunoștințele, experiența și capacitatea necesare pentru îndeplinirea sarcinilor menționate la alineatul (5).

Organul de conducere al controlorului de acces se asigură, de asemenea, că responsabilul principal al funcției de conformitate este un cadru de conducere de nivel superior care este independent și are o responsabilitate distinctă pentru funcția de conformitate.

(4)   Responsabilul principal al funcției de conformitate raportează direct organului de conducere al controlorului de acces și poate exprima preocupări și avertiza organul respectiv dacă apar riscuri de încălcare a prezentului regulament, fără a aduce atingere responsabilităților organului de conducere care decurg din funcțiile sale de supraveghere și de conducere.

Responsabilul principal al funcției de conformitate nu poate fi demis fără aprobarea prealabilă a organului de conducere al controlorului de acces.

(5)   Responsabilii de conformitate numiți de controlorul de acces în temeiul alineatului (1) îndeplinesc următoarele sarcini:

(a)

organizarea, monitorizarea și supravegherea măsurilor și activităților controlorilor de acces menite să asigure respectarea prezentului regulament;

(b)

informarea și consilierea conducerii și angajaților controlorului de acces cu privire la respectarea prezentului regulament;

(c)

după caz, monitorizarea respectării angajamentelor cărora li s-a conferit un caracter obligatoriu în temeiul articolului 25, fără a aduce atingere posibilității Comisiei de a numi experți externi independenți în temeiul articolului 26 alineatul (2);

(d)

cooperarea cu Comisia în scopul aplicării prezentului regulament.

(6)   Controlorii de acces comunică Comisiei numele și datele de contact ale responsabilului principal al funcției de conformitate.

(7)   Organul de conducere al controlorului de acces definește, supraveghează și răspunde de punerea în aplicare a mecanismelor de guvernanță ale controlorului de acces care garantează independența funcției de conformitate, inclusiv împărțirea responsabilităților în cadrul organizării controlorului de acces și prevenirea conflictelor de interese.

(8)   Organul de conducere aprobă și reexaminează periodic, cel puțin o dată pe an, strategiile și politicile pentru luarea în considerare, gestionarea și monitorizarea respectării prezentului regulament.

(9)   Organul de conducere alocă suficient timp gestionării și monitorizării respectării prezentului regulament. Acesta participă activ la deciziile referitoare la gestionarea și respectarea prezentului regulament și se asigură că îi sunt alocate resurse adecvate în acest sens.

Articolul 29

Neconformitatea

(1)   Comisia adoptă un act de punere în aplicare care conține constatarea sa privind neconformitatea (denumită în continuare „decizia de neconformitate”) în cazul în care constată că un controlor de acces nu respectă una sau mai multe dintre următoarele:

(a)

oricare dintre obligațiile prevăzute la articolul 5, 6 sau 7;

(b)

măsurile specificate de Comisie într-o decizie adoptată în temeiul articolului 8 alineatul (2);

(c)

măsurile corective impuse în temeiul articolului 18 alineatul (1);

(d)

măsurile provizorii dispuse în temeiul articolului 24; sau

(e)

angajamentele cărora li s-a conferit un caracter obligatoriu din punct de vedere juridic în temeiul articolului 25.

Respectivul act de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 50 alineatul (2).

(2)   Comisia depune eforturi pentru a-și adopta decizia de neconformitate în termen de 12 luni de la inițierea procedurilor în temeiul articolului 20.

(3)   Înainte de adoptarea deciziei de neconformitate, Comisia comunică constatările sale preliminare controlorului de acces în cauză. În respectivele constatări preliminare, Comisia explică măsurile pe care intenționează să le ia sau pe care consideră că ar trebui să le ia controlorul de acces pentru a da curs efectiv constatărilor preliminare.

(4)   În cazul în care intenționează să adopte o decizie de neconformitate, Comisia poate consulta terți.

(5)   În decizia de neconformitate, Comisia dispune ca controlorul de acces să pună capăt încălcării, într-un termen adecvat, și să furnizeze explicații cu privire la modul în care intenționează să se conformeze deciziei respective.

(6)   controlorul de acces îi furnizează Comisiei descrierea măsurilor pe care le-a luat pentru a asigura respectarea deciziei de neconformitate.

(7)   În cazul în care Comisia hotărăște să nu adopte o decizie de neconformitate, aceasta încheie procedura printr-o decizie.


whereas









keyboard_arrow_down